Un bărbat a ajuns la spital, marți după-amiază, în urma unei explozii care a avut loc în apartamentul său dintr-un bloc din municipiul Bacău, pompierii stabilind că deflagrația a fost provocată de scurgeri de gaze de la un aragaz defect, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău, explozia s-a produs într-o locuință dint-un bloc situat pe strada Aprodu Purice din municipiul Bacău, ca urmare a scurgerilor de gaze de la un aragaz defect.
În urma deflagrației, proprietarul apartamentului, un bărbat de 53 de ani, a fost rănit, fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Bacău.
„La o primă evaluare medicală, victima exploziei a fost diagnosticată cu traumatism cranio-facial și arsuri de gradul doi și trei la față. Nu au existat alte persoane rănite, iar ca pagube materiale a fost distrusă ușa de la bucătărie”, a declarat, marți, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.
Explozia din blocul din Bacău, racordat la rețeaua centralizată de distribuție a gazelor naturale, nu a fost urmată de incendiu, pompierii demarând o anchetă pentru a stabili cauzele deflagrației.